Lessons #2

This week I will leave some excerpts from the articles or books I’ve read:

1. Leadership is pursuit – pursuit of excellence, of elegance, of truth, of what’s next, of what if, of change, of value, of results, of relationships, of service, of knowledge, and of something bigger than yourself. In the text that follows I’ll examine the value of being a pursuer. Pursue discovery, seek dissenting opinions, develop your ability unlearn by embracing how much you don’t know, and find the kind of vision that truly does see around corners. Don’t use your pursuits to shift paradigms, pursue breaking them. Knowing what not to pursue is just as important as knowing what to pursue.

2. People are important and letting them know about this is really essential to a healthy relationship, either if it is with a colleague or someone from your family.

3. The game: I like, I wish, I wonder. The concept is simple. The team stands in a circle and discusses the past week, the only restriction being that each person must start his or her statement with “I like…”, “I wish…” or “I wonder…”. It is recommended to keep the statements succinct and to avoid responding till the end of debrief. Lastly, any topic of interest is fair game.

4. We must be aware that we hold the ultimate power to define who we are. Our past does not determine our present or future. Take action and claim your new, empowering identity, starting today.

Lessons #1

During my learning experience I always wanted to make some kind of book with the lessons I learned and I will always remember.

It didn’t happen until now and I am thinking to make it a tradition.

So, it started last week when I was watching more closely the coursera.org course on International Organizations Management and it occurred to me that I have so much to learn but because of me being busy and rushing into this life I forget all the valuable things.

Thinking about it I decided to make a weekly post with 5 to 10 things that I need to remember from the experience lived during 7 days.

These are the first:

1. Being professional is being responsible for you actions and measuring them.

2. Traveling around the world will help you develop your open mindness and your views on life. It doesn’t matter where are you from, it matters how you treat people.

3. Courage is the soul’s need of freedom.

4. The past is in the past, the future is in the future and you live in present, so live it to its fullest.

5. By asking people for help, advices and opinions you learn a lot much faster and you are becoming stronger from inside.

6. Plans are made to be followed but it is ok to change them, sometimes pleasant surprises can appear.

7. Communication is very important to all human beings and if we take this into consideration we help ourselves and the communities we live in very much.

8. To remember things about people is nice and to let them know this, also. Nothing compares to the feeling you get when someone discovers you remember some small facts about them.

9. Taking your time in a noisy, crowded place is really easy, just think about how happy you are to be living on this Earth.

10. Relax, breathe in, breathe out, eventually things will be ok.

planurile mari se intampla pas cu pas

Cand ai o idee in cap si ea acolo creste si se dezvolta si are viata ei, stii ca ti-ai gasit pasiunea.

Cand traiesti si orice minuta libera(sau aproape orice) o petreci gandindu-te la ce vrei sa faci, cum vei face, transpui pe foaie, post-it-uri, pe mail, blog, etc iti ai seama ca THIS IS IT! Ti s-a oferit o sansa, ai ocazia sa faci ceea ce-ti place.

Si nu conteaza ca de multe ori nu stii de unde sa o apuci, cu putina munca, input si feedback ajungi sa realizezi lucruri pe care vroiai sa le faci demult.

Uneori este nevoie de o serie de evenimente, unele fericite, altele mai putin care-ti deschid o cu totul alta perspectiva.

Si o chestie de care de multe ori ma conving. Puterea unei dorinte si a unui vis e intr-atat de mare, incat tu faci inconstient lucrurile care sa te duca la asta. Mai am putin pentru a-mi confirma teoria, dar simt ca e pe-aproape 🙂

ce-ar fi?

Nu mai fi atat de empatica si idealista, pentru ca oamenii nu te inteleg si din neintelegerea lor te ranesc.

Nu te mai inhiba atat pentru ca oricum totdeauna vei avea ce sa zici si cui, dar mai ales, vei avea pe cine sa asculti.

Scoate din vocabular cuvantul “nu” si “trebuie”. Nimic nu trebuie si totul e posibil, este important sa-ti doresti lucrurile cu adevarat.

Ti-ai pus intrebarea daca egoismul tau e intr-atat de mare, incat il incurci cu nesiguranta? Te vei intreba daca e posibil. Da, e posbil, este egoismul tau in legatura cu tine. Ai o cochilie, ai o casuta un mediu in care te simti confortabil si nu vrei, pur si simplu nu vrei.

Totul pentru tine este dozat, lucrezi dozat, traiesti dupa anumite norme, oferi dragoste dozat…tu iti masori viata in parti, bucati, nu e un tot intreg.

Ce-ar fi daca de azi ai trai totul din plin? Ai uita ca vrei sa te protejezi sau ca vrei sa fii lasat in pace.

Ce-ar fi daca de azi ai vrea?

Un an de CROS!

O viata traiesti si o viata inveti. Inveti din orice, experienta, greseli, de la alti oameni. Inveti haotic sau constient, dar e un proces care niciodata nu se opreste.

 

A trecut un an de CROS, un an de autonomie in invatare. Ce a insemnat pentru mine acest an?

Voi face o analogie cu bebelusul care invata sa simta, sa perceapa, sa auda, sa vorbeasca, folosindu-si pentru prima data cele 5 simturi. El invata din joc si din interactiunea cu oamenii din jurul lui.

Cu timpul, pe masura ce creste/ crestem uitam de lucrurile esentiale care ne reprezinta, pentru ca deseori suntem influentati de alte persoane, lucruri si experiente.

Uitam de noi.

 

CROS a fost locul unde am ajuns pentru ca eram curioasa, sa vad ce inseamna, sa inteleg de ce altii sunt atat de entuziasmati de acest concept si cam ce ar insemna sa-ti iei invatarea in propriile maini.

CROS a fost revenirea la valorile de baza lasate undeva in adanc sa se odihneasca, CROS a fost liniste, revelatii, autonomie, sfaturi, imbolduri, idei, prieteni, lumina si voie buna.

 

CROS a insemnat constientizarea identitatii mele(cine sunt) si intelegerea identitatii organizatiei din care vin si in general, invatare, fara sa fiu impusa, dar pentru ca vrea.

La mai multi CROSani! 🙂

despre curaj

Sunt copil, am fost copil si voi fi copil. Sunt femeie, m-am nascut femeie si voi fi femeie. Sunt om, am fost creata om si voi continua din rasputeri sa raman om.

Azi a vorbit cineva despre curaj, despre faptul ca de multe ori nu avem curaj sa ne asumam riscuri, sa zicem la timp ceva, sa ranim pe cineva, sa ajutam pe cineva.

Da…n-am avut curajul sa-mi intorc spatele atunci cand am putut, n-am avut curajul sa intreb cand a trebuit, n-am avut curajul sa fiu putin oarba si sa nu vad imperfectiunile cuiva.

Doar o singura data am avut curaj, mare as zice si am plecat, am plecat de acolo de unde simteam ca nu mai apartin(ca mai tarziu sa-mi dau seama ca ma defineste).

Dar nu-mi pare rau, pentru ca din toate astea am invatat. ….am invatat sa-mi asum riscuri pas cu pas, sa ma grabesc incet si uneori sa ma impac cu decizia si sa scot tot cel mai bun din experienta.

nu știu

Nu știu dacă e bine sau dacă e corect, nu știu dacă iubesc sau dacă am iubit vreodată, nu știu dacă sunt acolo unde trebuie să fiu.

Nu știu și nu vreau să întreb, nu vreau să mă gândesc.

 

Ce știu e că în sfârșit simt o oarecare liniște în suflet..o fi înaintea furtunii? Sau e o liniște mult așteptată?

Autonomia in invatare

Interesant cum pe parcursul anilor tu iti schimbi prioritatile si tu schimbi mediile, dar ceva acolo, adanc in suflet ramane la fel.

La fel ramane faptul ca tu vrei sa schimbi lumea, sa o faci mai frumoasa si mai buna pentru altii. La fel ramane faptul ca tu crezi in putere actiunii. Daca nu-ti asumi responsabilitatea, nimeni altul nu o va face in locul tau.
La fel ramane si faptul ca tu crezi in oameni, crezi in potentialul lor si-n faptul ca nu exista forte distructive.

Uneori uiti, alteori pur si simplu nu ai timp sa te gandesti, iar cand o faci, revelatie, a fost acolo totdeauna, pur si simplu trebuia sa te adancesti mai mult in gandurile tale.

E coplesitor sa-ti dai seama cat de mult te pierzi in detalii si chiar daca esti intr-o organizatie studenteasca, care vrea sa te dezvolte, dezvoltarea ta nu este printre top priorities. Ai acolo proiectele la care lucrezi, echipa cu care lucrezi, oamenii pe care trebuie sa-i contactezi.
Dezvoltarea ta personala e o mica parte din tot ce faci.

Iar cand incepi sa acorzi mai mult atentia acestui lucru, cand iti pui intrebarile potrivite, cand este langa tine cineva care te provoaca sa fii sincer cu tine insuti, care te ajuta si te ghideaza totul incepe sa se aseze asa cum ar fi trebuit.
De parca ai fi o jungla, ai cauta o iesire si ar fi intuneric in ea. Iar odata inceput procesul de autonomie in invatare tu incepi sa afli mai multe despre jungla, incepi sa faci diferenta dintre liane si alte plante, incepi sa faci diferenta dintre formele din intuneric si fara ca sa fie nevoie de cutite sau foc, tu-ti gasesti calea spre lumina, prin armonie cu jungla ta.

Si e bine sa te intorci sau sa-ti aduci aminte de valorile tale de baza. Te mai trezesc.

questions

Do you see me for real or is it just the image of me that you’d like to see that you’re following?

Have you ever loved or have you ever understood this feeling?

Do you know what is good and what is wrong? How? How do you know that? Somebody told you?

Why do people keep hoping that tomorrow will be different? Do they do something in order for that to be real?

Does love exist? Do we exist? Does the universe exist?

 

What if all our lives are some dreams of someone bigger than we? What if our life is a second from another one’s dream?

Do you believe in dreams?

Studentii straini n-au nevoie de internet!

Niciodata nu m-am plans de faptul ca sunt studenta intr-o tara straina, niciodata nu am acuzat pe nimeni in privinta unor atitudini legate de nationalitatea mea si de unde vin. Am acceptat greutatile odata ce am decis sa vin la studii in alta tara decat cea natala. Norocul meu e ca stiu limba de aici pentru ca e cea materna.

Niciodata nu mi-am plans soarta si am fost adepta ideii ca omul isi creeaza singur oportunitatile si reusitele lui depind doar de el.

Am strans din dinti cand mi-a fost greu, am inghitit nodurile de amaraciune si am mers mai departe, am luptat sa demonstrez ca ceea ce fac conteaza si m-am bucurat zi de zi de ceea ce-mi place cel mai mult, sa ma dezvolt ajutandu-i pe altii si sa cresc impreuna cu altii.

Insa, de fiecare data a existat o institutie, au existat anumiti oameni, care au tinut sa-mi readuca aminte de statutul meu de strain, au existat oameni sa-mi taie aripile de la inceput si au existat oameni sa ma faca sa ma simt cel mai mare nimic din toata lumea si culmea!!! E ca acesti oameni vin dintr-un mediu academic ce se doreste a fi numit de calitate superioara. Nu domnilor, nici pe departe!!!!

Sa ajungi in anul 1 de facultate, dupa un drum destul de lung si plin de emotii si sa fii tratat foarte rece si urat, sa ti se zica, indiferent de cat de bine inveti, nu poti primi bursa de oricare fel(daca nu o ai asigurata in urma acordului dintre Romania si statul din care vii) pentru ca ai STATUT DE STRAIN si ai asigurat doar locul de la buget, sa fii cazat in cel mai naspa camin din tot Bucurestiul, pentru ca ESTI STRAIN si acolo dupa regulament se cazeaza toti strainii, sa nu ti se ofere posibilitatea sa aplici pentru o bursa Erasmus, pentru ca ai STATUT DE STRAIN si deja beneficiezi de o bursa(din anul 2 au modificat regulamentul), sa auzi unele remarci despre modul cum vorbesti, despre modul tau de a fi, sa ti se zambeasca cu o usoara ironie cand spui de unde esti, etc, etc. etc. As putea continua la nesfarsit lista de lucruri care i se intampla unui student strain intr-o tara straina…dar nu o voi face, pentru ca trecand de toate astea, eu am reusit sa realizez mai multe lucruri frumoase, ca voluntara.

E trist sa vezi ca atitudinea profesorilor, colegilor de facultate si din organizatie, din mediul in care traiesti este una pozitiva si incurajatoare, iar atitudinea unei institutii, care initial iti promite si chiar intr-un fel subsemneaza la anumite conditii pe care sa ti le ofere e total alta.

De fiecare data cand intru in contact cu ASE ca organizatie simt o puternica ura fata de straini, simt ca nu suntem doriti si ca tot ce-am face ar parea inutil.

Am fost dati afara din camin mai rau decat niste infractori cautati de Interpol, am fost tratati cu atata dispret si atata ura cum n-am vazut in viata mea. De ce? Pentru ca sunteti straini!

Asta a fost vara. In timpul sesiunii din vara, in toiul stresului si emotiilor.

Am ajuns toamna in alt camin, ca sa vedem ca nu s-au prea schimbat conditiile de trai si atitudinea a ramas aceeasi, fiind impusi sa platim o taxa(care mai apoi a fost intoarsa peste 2 luni) pe care nu trebuia sa o platim, pentru ca nu se avea incredere in noi!!!Ca doar suntem cei mai mari INFRACTORI!!!

Hai ca strangem din nou din dinti si continuam sa traim! Dar nu…..cineva acolo sus la ASE crede ca e sufficient si cand, dupa schimbarea provider-ului de internet, toate caminele ASE capata internet, STRAINII sa mai astepte, ca ei nu au de invatat, de facut proiecte sic el mai important, sa vorbeasca cu cei de acasa si sa-I convinga ca e bine aici, la Bucuresti, in Romania, la ASE J)

E trist si revoltator sa vezi, sa simti atitudinea asta, pentru ca in fond, nu ai nicio vina, vrei sa ai un viitor mai bun si poate chiar contribui la un viitor mai bun al Romaniei.

Dar nu le pasa, ai STATUT DE STRAIN!!!! Si asta inseamna ca nu valorezi NIMIC!!!! Nici macar 10 MB/S de internet. Sa facem economii pe seama celor straini, ca ei sunt sursa tuturor rauatilor.

REVOLTATA! SUPARATA SI INDIGNATA!